Anchetă la o școală generală din Constanța, după ce două mame ar fi încercat să-și facă dreptate singure. „Copilul meu a fost bătut cu bestialitate” VIDEO

Publicat: 31/01/2018, 11:38

Incidentul s-a petrecut marți, la Școala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța, polițiștii fiind sesizați de directorul unității de învățământ.

Acesta spune că mamele veniseră la școală ca să depună o plângere împotriva băiatului, care le-ar fi terorizat copiii, dar lucrurile au degenerat, iar acestea s-au repezit asupra copilului, lovindu-l chiar pe holurile instituției.

Imaginile au fost filmate de către colegi, cu telefoanele mobile, și au ajuns astfel și pe rețelele de socializare.

„Copilul meu a fost bătut cu bestialitate de către trei mămici în școala gimnazială 28 Dan Barbilian Constanța!”, a postat chiar mama băiatului.

La fața locului s-au deplasat polițiști ai Secției 3 Constanța, care au deschis o anchetă.

„Un elev al respectivei unități de învățământ ar fi fost agresat fizic, în pauza dintre cursuri, de două femei, în vârstă de 30, respectiv 37 de ani. Cele două persoane în cauză sunt mamele a doi elevi, colegi de clasă cu persoana vătămată”, au precizat polițiștii.

Băiatul agresat va fi examinat medico-legal, iar în cauză se fac deocamdată cercetări pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

De asemenea, și conducerea școlii a început o anchetă internă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
„Săracii” oameni bogați. Cu ce probleme se confruntă milionarii și miliardarii?
×